Sub conducerea duhului sfânt: ÎNFRÂNAREA POFTELOR

Unul dintre componentele roadei Duhului este elementul de legătură a tuturor celorlalte virtuți menționate în Galateni 5:22, 23. Având în vedere că drumul credinței este un proces care se extinde de-a lungul vieții, înfrânarea poftelor este esențială pentru a nu pierde din vedere reperele planului lui Dumnezeu. Este un ingredient important al credinței, fără de care ne-am devia cu ușurință de pe drumul cel bun. Cumpătarea conferă echilibru în viața noastră.

Pentru a ajunge la mântuirea noastră personală și cea a familiilor noastre, nu ar trebui să rămânem doar la o dorință, pentru că „mulți se vor pierde, deși au sperat și au dorit să fie creștini. Ei nu ajung să-și supună voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum să fie adevărați creștini”.1 Doar prin exersarea voinței se poate obține o schimbare totală în viață. Și acest exercițiu trebuie să fie făcut la orice pas, cu fiecare decizie. In lipsa cumpătării nu există constanță, pentru că astăzi putem fi învingători, dar mâine putem eșua.

Pentru a atinge scopul final de a binecuvânta toate familiile pământului și de a face din Avraam un neam mare, Dumnezeu le-a oferit protecția Lui: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15:1). De asemenea, le-a încredințat o responsabilitate care necesita cumpătare și perseverență: „Umblă înaintea Mea și fii fără vină” (Geneza 17:1); „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18:19). Cu alte cuvinte, i-a spus: „Ai grijă să mergi întotdeauna în prezența Mea. Asigură-te că privești spre Mine și Mă urmezi; spune-i familiei tale să te urmeze. In acest fel, Eu voi putea îndeplini scopul Meu în voi”.

A-și ține ochii îndreptați către Dumnezeu, a-L urma și a cere familiei sale să facă la fel nu a fost un lucru ușor. Lot a plecat într-o altă direcție. Sara a luat unele decizii care au îngreunat viața familiei sale. Însuși Avraam a mers în Egipt când nu trebuia! Cât de greu! Fără un plan bine definit, au început călătoria, neștiind încotro se îndreaptă. Știa pașii de urmat în măsura în care Dumnezeu îi descoperea. Trebuie sa fi fost greu sa deaexplicații pentru fiecare decizie luată. Să ne imaginăm dialogul cu familia lui, când Dumnezeu l-a chemat:

— Unde mergem?
— Nu știu!
— În cât timp vom ajunge?
— Nu știu!
— Câte provizii vor fi de ajuns?
— Nu știu!

Imaginează-ți că fiecare răspuns al lui Avraam a fost un „Nu știu!”. Cine ar pleca de acasă fără să aibă o țintă fixată? În astfel de condiții, o dată pornit la drum, ideea de a abandona este foarte tentantă. Este ușor să se pună la îndoială chemarea, mai ales atunci când atmosfera este umplută de plângeri, anxietate, stres, neînțelegeri și dispute. În aceste condiții, lui Avraam nu trebuie să-i fi fost ușor să stea înaintea Domnului și să stea la cârma familiei sale; cu toate că relația sa cu Dumnezeu, caracterul său, administrația și forma sa de conducere au oferit familiei sale o astfel de siguranță încât cei care au vrut l-au urmat în ciuda faptului ca el călătorea „fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). Decizia lui a fost fermă și constantă, două aspecte ale credinței care merg mereu împreună pentru a ajunge la făgăduințele lui Dumnezeu, care i-au ajutat să rămână pe drumul cel bun suficient de mult timp pentru a ajunge la destinație. Biblia ne vorbește despre momente de îndoială, deznădejde și greșeli de-a lungul drumului, dar Dumnezeu a avut încredere în el și acest lucru a alimentat încrederea patriarhului: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3).

Ca și Avraam, tu și eu primim astăzi aceeași chemare și ne bucurăm de aceeași promisiune. Dumnezeu păstrează invitația și garanția victoriei. De asemenea, siguranța prezenței față de cei care acceptă invitația Lui are aceeași forță ca și înainte. Dumnezeu are aceeași încredere în noi și putem beneficia de promisiunile Sale pe drumul vieții noastre, deoarece ne garantează prezența Sa în orice moment.

Umblă înaintea Mea
și trimite familia ta după tine

Este chemarea pentru o călătorie de lungă durată. Trebuie să exersăm stăpânirea de sine pentru a nu ne abate și să fim constanți pentru a ajunge la capătul drumului. Vor exista întotdeauna motive pentru a abandona, dar Dumnezeu a crezut în noi și ne-a sprijinit. A merge înaintea lui Dumnezeu este o decizie zilnică, implică să ațintim ochii la Isus și să facem voia Sa chiar și în cele mai mici lucruri: „Dacă nu ne stăpânim cuvintele și temperamentul, noi suntem sclavii lui Satana. Suntem în supunere faţă de el. El ne ţine captivi. Orice cuvânt gălăgios, neplăcut, nerăbdător și nervos reprezintă o ofrandă adusă maiestăţii sale satanice”.2 Pentru a realiza acest lucru este nevoie de dăruire și sacrificiu, și de controlul și stăpânirea patimilor: „Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul” (Iacov 3:2). Disciplina este esențială în stăpânirea de sine: „Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27) . Nu folosește la nimic să știm care este voia lui Dumnezeu, dacă nu o trăim la fiecare pas: „Împotrivirea înseamnă succes. […] trebuie să fie hotărâtă și perseverentă. Vom pierde tot ce am câștigat, dacă ne împotrivim astăzi, numai pentru a capitula mâine”.3

A umbla înaintea lui Dumnezeu în mod disciplinat este singurul mod de a ajunge la mântuirea noastră și a familiilor noastre. Pavel ne învață: „Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică” (1 Timotei 1:16). Aici ordinea este importantă: lucrarea trebuie să fie efectuată mai întâi în mine pentru a putea avea apoi un efect asupra celorlalți. Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să umble înaintea Lui și să fie perfect înainte să-i ceară familiei lui să-l urmeze.

Hristos este exemplul nostru și noi suntem exemplu pentru alții, pentru a-i aduce la El. Dumnezeu ne-a chemat să fim o cale pentru cei care vin în urmă, în timp ce noi încă nu suntem desăvârșiți. Cum să fim un exemplu care aduce mântuirea? Câtă responsabilitate! Și câtă încredere din partea lui Dumnezeu! În ciuda greșelilor sale, Avraam trebuia să fie un exemplu. El trebuia să se confrunte și să depășească căderile sale. Este adevărat, chiar și pentru a se recupera din eșecuri este nevoie de cumpătare, deoarece altfel ne-am scufunda într-o senzație de eșec sau de vinovăție. Cumpătarea înseamnă, de asemenea, a te ridica și a continua. Se cere cumpătare pentru a avea privirea îndreptată către Isus, în ciuda eșecurilor noastre și, deși nu este ușor, Avraam și familia lui au un rol important în a demonstra că este posibil. Prin urmare, un bun exemplu este acela care, deși a căzut și a eșuat pe drum, a reușit să se ridice, și-a scuturat praful și a continuat drumul. Așa se ajunge la maturitatea spirituală în care, la fel ca în cazul lui Avraam, încrederea în Dumnezeu ajunge desăvârșită și caracterul nostru este restaurat după chipul și asemănarea lui Hristos, reducându-se din ce în ce mai mult coeficientul erorii pentru a deveni după voia lui Dumnezeu.

Adevărata putere a voinței

Voința care ne conduce de la triumf la triumf este cea care se îmbină cu voința Tatălui Ceresc și anume, cea care se unește cu Duhul Sfânt. Cuvântul folosit în Noul Testament este enkráteia și se traduce ca ‚putere’, ‚stăpânire de sine’ cu sensul de a fi în control. Prin urmare, aceasta implică o atitudine vigilentă de a ști asupra a ce se exercită controlul. Însă dacă ar fi vorba doar de stăpânire de sine, am putea presupune că este posibil ca omul să poată fi salvat pe cont propriu, ceea ce este fals. Realitatea este că, în afară de stăpânirea de sine, avem nevoie de intervenția Duhului Sfânt. Cuvântul „înfrânare” apare în Galateni 5:23 ca parte a roadei Duhului și se opune la tot ce este al trupului. Prin urmare, nu este vorba doar de propria noastră stăpânire, ci și de un caracter controlat de Duhul Sfânt.

În Fapte 24:24, 25, în legătură cu credința în Isus, apostolul Pavel prezintă înfrânarea ca pe un component și nu ca pe un accesoriu al credinței. Nu ca pe un element opțional, ci ca pe unul esențial pentru împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu în noi. Noi suntem obligați să înfrângem eul lumesc și să permitem conducerea Duhului în viața noastră. Prefixul „en” al cuvântului enkráteia înseamnă ‚în’, ‚în interior’ , iar termenul poate fi tradus și ca ‚sub stăpânire’. Cine guvernează voința noastră, conștiința și poftele noastre? Putem să ne conducem noi înșine? Este adevărat că știm foarte bine ce facem? Avem controlul asupra vieții noastre?

A fi condus de Duhul înseamnă a înțelege porunca Lui imediată și a te supune, a începe să mergi, cu toate că noi încă nu știm pe unde să mergem. Pentru că, deși la început nu cunoaștem destinația, este important să ne mișcăm în timp ce El ne îndrumă. Este esențial să punem deciziile, metodologia educațională, relația cu partenerul, munca și orice altă activitate în mâinile lui Dumnezeu.

În timp ce noi am trăit în întuneric cu privire la Dumnezeu, Răul a domnit în corpurile și mințile noastre: „Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire” (Romani 6:20). Dar atunci când Îl cunoaștem pe Isus, avem posibilitatea de a alege ce duh ne va conduce: „Nu știţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Romani 6:16); „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultaţi de poftele lui” (Romani 6:12). Prin urmare, în contextul versetului din Galateni 5:23, enkráteia se referă la a fi guvernați de Duhul Sfânt. Dacă El ne conduce, Dumnezeu este domnul conștiinței noastre. „Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voinţa noastră se cufundă în voinţa Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viaţa Lui”.4 Prin urmare, este propria noastră stăpânire, împreună cu stăpânirea Duhului Sfânt, cea care ne dă biruința. Cea care ne permite să rămânem în prezența Sa, să mergem în fața Lui și să fim un exemplu bun de urmat.

Exemplul nostru trebuie să fie la fel ca cel al lui Avraam, astfel încât gândurile, cuvintele și acțiunile noastre, în slujba puterii Duhului, în momentele de succes și eșec, să urmeze cursul hărții marcate de Dumnezeu ca un exemplu pentru cei care călătoresc cu noi și pentru cei care trebuie să se unească de-a lungul drumului. Conducerea Duhului în noi este voința noastră și propria noastră stăpânire de sine, iar rezumatul istoriei familiei noastre va fi ca cel al lui Avraam: „Au plecat în ţara Canaan și au ajuns în ţara Canaan” (Geneza 12:5). Pentru a obține aceasta, Dumnezeu ne promite tuturor: „Nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15:1).

 

1 Ellen White, Calea către Hristos, p. 47.

2 Ellen White, Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 310.

3 Ellen White, Minte, caracter și personalitate, vol. 1, p. 24.

4 Ellen White, Parabolele Domnului Hristos, p. 311.

 

Întrebări pentru meditație și discuție

  1. Cum ai putea dezvolta cumpătarea zi de zi în viața ta?

  2. De ce crezi că este important ca fiecare membru al familiei să o dezvolte?
  3. Ce beneficii practice aştepți atunci când o aplici în viața ta?

COMENTARIOS

Se reserva el derecho de aprobar, ocultar o excluir comentarios que sean ofensivos y que denigren la imagen de cualquier persona o institución. No se responderán consultas sobre este asunto. Serán aceptados en este espacio solo comentarios relacionados a noticias y artículos y no anuncios comerciales. Por favor, mantenga todos los comentarios respetuosos y corteses con los autores y con otros lectores.

Author Luis Carlos Rueda, Pastorul Bisericilor din Vigo și Vigo-Travesía, Uniunea Adventistă Spaniolă