BUCURIA adevăratei fericiri

Îl așteptam ca întotdeauna pentru a studia Biblia. Însă când l-am văzut intrând pe ușă în acea dimineață, atitudinea sa neobișnuită mi-a atras atenția. Mersul lui era diferit, părea foarte trist, dar, în același timp, pe fața sa se citea fermitate. O voce interioară îmi spunea că era ceva normal: tânărul se afla într-o situație sentimentală complicată și, chiar dacă făcea eforturi să fie bine, încă nu se recuperase de tot.

M-a privit serios și mi-a zis: „Nu vreau să mai lucrez în Sabat, dar șeful mă presează și nu mă înțelege”. Liniștea a inundat încăperea. Și-a îndreptat privirea spre Biblie și, apoi, privind în pământ m-a întrebat: „Ce trebuie să fac?”.

Pe lângă criza familială, era la un pas de a-și pierde locul de muncă, fiind conștient că exista posibilitatea să nu primească banii pentru lichidarea contractului de muncă. Ce mai trebuia să sufere?

„Multe lovituri în scurt timp”, m-am gândit. „Ce aș putea să-i spun?”

Dintr-o dată, Cerul mi-a adus aminte de un pasaj biblic. Ce binecuvântare! Chiar mesajul potrivit pentru el și pentru mine: „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toata inima ta și din tot sufletul tău, să păzești poruncile Domnului și legile Lui pe care ți le dau astăzi, ca să fii fericit?” (Deuteronom 10:12, 13).

L-am întrebat: „Vrei să studiem?”. Știam că mă aprecia și mă respecta, dar nu era suficient în acele circumstanțe. Spre surprinderea mea, m-a privit și, dând din cap, mi-a zis: „Sunt pregătit”.

1. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău

Ce înseamnă temerea de Domnul? În primul rând, a învăța să-L respectăm. Dacă nu Îl iubim, dacă nu Îl cunoaștem, în momentele de conflict nu ne vom încrede nici în El, nici în Cuvântul Său. „Iată, frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere“ (Iov 28:28).

În al doilea rând, temerea de Domnul înseamnă a nu te încrede în om atunci când cererile acestuia întră în conflict direct cu porunca divină. „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul!” (Ieremia 17:5).

Temerea de Domnul va ajuta pe oricine să nu se lase intimidat de cuvintele oamenilor necredincioși. Însă „un creștin descurajat este plin numai de întuneric, excluzând din sufletul său lumina lui Dumnezeu și aruncând o umbră asupra cărării altora”.1

Frica de Domnul lungește zilele, dar anii celui rău sunt scurtați. Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri” (Proverbe 10:27, 28).

2. Să umbli în toate căile Lui

A umbla în căile Domnului aduce fericire, binecuvântare și protecție divină. Psalmul 91 este o dovadă a acestui fapt. Dar acest lucru nu ne asigură întotdeauna un final fericit pentru viața noastră pe pământ. Cea mai mare durere și îngrijorare a mea era să-l fac pe tânăr să înțeleagă că exista posibilitatea să renunțe la locul de muncă fără a-și primi drepturile.

Care poate fi finalul unui creștin care umblă pe drumul loialității? „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!” (Daniel 3:17, 18).

„Este posibil să ajungi în mari greutăți în activita- tea ta; perspectivele pot deveni din ce în ce mai întunecate și ești amenințat cu pierderi mari; nu trebuie să te descurajezi; aruncă grijile tale asupra lui Dumnezeu, rămâi calm și plin de voie bună. Roagă-te pentru înțelepciunea de a rezolva problemele vieții tale cu tact, prevenind astfel pierderi și dezastre. În dreptul tău, adu la îndeplinire tot ceea ce poți pentru a avea rezultate bune. Domnul Hristos a făgăduit ajutorul Său, dar nu ne-a scutit de eforturi. Atunci când, sprijinindu-te pe Hristos: Ajutorul nostru: ai făcut tot ce ai putut, primește cu bucurie rezultatele”.2

Când a adus Domnul înapoi pe prinșii de război ai Sionului, parcă visam. Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, și limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: «Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!» Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi, și de aceea suntem plini de bucurie” (Psalmul 126:1-3).

3. Să iubești pe Domnul Dumnezeu

Viața creștinului ar trebui să se ghideze după două priorități clare: să iubești pe Dumnezeu și să-ți iubești aproapele. A trece printr-un moment dificil, fie acasă, la muncă, la școală sau în orice alt domeniu; a trăi o experiență neplăcută cu cineva; a pierde pe cineva drag sau a experimenta nedreptatea într-o situație în care credeam că ne-am câștigat drepturile nu justifică un comportament nepotrivit nici față de Dumnezeu, nici față de alte persoane. Ba mai mult, atitudinea noastră în fața acestor situații ar trebui să fie una pozitivă, de încredere totală în Dumnezeu: „Chiar dacă aveți de suferit pentru ne- prihănire, ferice de voi! «N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați! Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn.» Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:14, 15).

Dumnezeu ne-a dăruit dragostea Sa nemărginită și dorește să o manifestăm față de ceilalți, cu bucurie. „Pentru iudei nu era decât fericire și bucurie, veselie și slavă” (Estera 8:16).

4. Să slujești Domnului, Dumnezeului tău

Fiecare ființă umană se naște într-o lume care suferă consecințele călcării poruncilor divine, nefiind capabilă să controleze în totalitate viața sa, aceasta aflându-se sub jugul păcatului. Însă Dumnezeu a pus la dispoziția noastră Legea Sa și metodele pentru păzirea ei, pentru a trăi o viață de libertate în El. „Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea” (Romani 6:20, 21).

Dumnezeu a ales să ne educe și să facă din fiecare dintre noi slujitori ai lui Hristos. Toți cei care doresc să-I slujească vor trece printr-un proces educativ care include momente de durere, suferință și adversități. Dar Domnul nu ne părăsește și prin Hristos putem să înfruntăm orice situație dificilă. Este o parte a creșterii noastre. Ellen White a scris: „Toți cei care aduc în această lume o slujire sinceră lui Dumnezeu sau oamenilor primesc o in- struire pregătitoare în școala întristării. Cu cât este mai mare sarcina încredințată și cu cât este mai înalt serviciul adus, cu atât este mai grea punerea la probă și mai severă disciplinarea”.3

Haidem la locuința Lui, să ne închinăm înaintea așternutului picioarelor Lui! Scoală- Te, Doamne, vino la locul Tău de odihnă, Tu și chivotul măreției Tale! Preoții Tăi să se îmbra- ce în neprihănire, și credincioșii Tăi să scoată strigăte de bucurie!” (Psalmul 132:7-9).

5. Să păzești poruncile Domnului și legile Lui

Ce se întâmplă cu o persoană care înțelege adevăratul spirit al bucuriei în Hristos?

• Își dă seama că aparține poporului lui Dumnezeu. A fi conștient de această apartenență produce un sentiment de bucurie și siguranță. „Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru, și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povățuiește mâna Lui…” (Psalmul 95:6, 7).

• Citește, studiază și asimilează Cuvântul Domnului. Este dispusă să ia o decizie inteligentă a voinței, nu a unui stimul emoțional. „Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11).

• Își cunoaște clar prioritățile. Cunoașterea legilor divine o va ajuta să se mențină statornică în deciziile zilnice. „Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale, și nu spre câștig!” (Psalmul 119:36).

• Biblia este alinarea sa în orice moment din viață. Găsește sprijinul de care are nevoie în Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent de persoană sau circumstanță. „Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață” (Psalmul 119:50).

• Înțelege care este responsabilitatea sa față de Dumnezeu. Acceptă provocarea de a-I sluji lui Dumnezeu cu tot ceea ce implică aceasta. „Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale” (Psal- mul 119:57).

• Nu uită ceea ce a fost și ceea ce este. Cu umilință, atitudinea sa este de mulțumire pentru ceea ce Dumnezeu a făcut în viața sa. „Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău” (Psalmul 119:67).

La terminarea studiului biblic, tânărul s-a ridicat și mi-a zis hotărât: „Plec de aici pregătit pentru a vorbi cu șeful meu”. L-am invitat la rugăciune. Am îngenuncheat și am vorbit cu Dumnezeu. Apoi, ca întotdeauna, ne-am despărțit cu o îmbrățișare, iar el mi-a promis că mă va suna. După câteva ore m-a sunat. „Șeful meu a înțeles situația. Voi continua să lucrez la firmă. Nu voi mai fi eu responsabilul de echipă, dar voi lucra în tura de dimineață”, mi-a spus euforic. Ce binecuvântare! Încă o dată, Domnul a intervenit. „Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar pentru cei ce fac răul este o groază” (Proverbe 21:15). În acea miercuri dimineață, Dumnezeu M-a învățat din nou lecția: „Cel neprihănit va trăi prin credința lui” (Habacuc 2:4).

A trăi bucuria în Hristos este foarte dife- rit de a trăi bucuria acestei lumi. În Psalmul 98:1-6, David a pus în cuvinte bucuria în Domnul: „Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor. Domnul Și-a arătat mântuirea, Și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor. Și-a adus aminte de bunătatea și credincioșia Lui față de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru. Strigați către Domnul cu strigăte de bucurie, toți locuitorii pământului! Chiuiți, strigați și cântați laude! Cântați Domnului cu harpa, cu harpa și cu cântece din gură! Cu trâmbițe și sunete din corn, strigați de bucurie înaintea Împăratului, Domnului!”.

1 Ellen White, Calea către Hristos, p. 117.                                                                                                              2 Ellen White, Calea către Hristos, p. 122.                                                                                                            3 Ellen White, Educație, p. 151.

 

Întrebări pentru meditație și discuție

  1. Câtă fericire ar trebui să avem în această viață, inclusiv ca şi creştini care trăiesc în armonie cu cunoaşterea dragostei infinite a lui Dumnezeu?

  2. De ce cu cât ne concentrăm mai mult la noi înşine, cu atât mai mizerabili şi mai îndepărtați de Dumnezeu ne simțim?
  3. De ce este atât de important să avem şi să alimentăm speranța în promisiunile vieții veşnice, a unei vieți reînnoite?

COMENTARIOS

Se reserva el derecho de aprobar, ocultar o excluir comentarios que sean ofensivos y que denigren la imagen de cualquier persona o institución. No se responderán consultas sobre este asunto. Serán aceptados en este espacio solo comentarios relacionados a noticias y artículos y no anuncios comerciales. Por favor, mantenga todos los comentarios respetuosos y corteses con los autores y con otros lectores.

Author Robert Trăistaru, Pastor al bisericilor românești din Zaragoza, Uniunea Adventistă Spaniolă