ROADA duhului

Peisajul de pe vârful muntelui era minunat. Imensa câmpie verde și pădurea se întindeau maiestuos în fața ochilor noștri. Forța primăverii și o senzație plăcută de libertate ne-au inundat pe noi, tinerii care eram pe vârful muntelui și, cu un impuls puternic, glasurile noastre au început să cânte imnul Tot mai aproape. Contemplarea lucrărilor Sale minunate a fost, într-adevăr, o modalitate de a fi mai aproape de El.

Creațiunea și lauda sunt doi termeni strâns legați. Această legătură nu este un produs natural al ființelor umane, ci al acțiunii Duhului lui Dumnezeu în viața credinciosului. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2) este exprimarea unei relații intime cu Dumnezeu.

Acea realitate de pace și liniște trăită pe vârful muntelui poate fi doar o reflectare palidă a ceea ce fiecare credincios poate experimenta, chiar dacă rutina lui zilnică este trăită între bucăți imense de beton și o mulțime de oameni necunoscuți. Este privilegiul de a trăi roada Duhului care aduce pace în dezbinare; bucurie în vremuri grele; blândețe în momentele zilnice de tensiune. Roada Duhului este rezultatul seminței pe care Dumnezeu o plantează în viața credinciosului, care are o mare putere și va crește fără ca cineva să o poată opri, daca noi nu o vătămăm și nu o neglijăm.

În familie, părinții trebuie să promoveze sensibilitatea față de prezența Duhului Sfânt în copiii lor. Aici trebuie să fie instruiți și învățați despre munca pe care Maestrul Lucrător o face în oamenii care Îi permit acest lucru. Este o mare responsabilitate a părinților aceea de a oferi exemplu, consacrându-și viețile și punându-i pe copiii lor în fiecare zi în mâinile călăuzitoare ale bunului Dumnezeu.

Recunoașterea1

Erau pregătiți: doisprezece bărbați bine înarmați aveau misiunea de a recunoaște ceea ce Dumnezeu avea să le dăruiască. Munți și câmpii, mări și râuri, zăpadă și soare. Aceasta era făgăduința și Canaanul era locul ideal pentru a trăi. Porunca a fost: „Mergeţi de aici spre miazăzi și apoi să vă suiţi pe munte. Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea, cum este poporul care o locuiește: dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr; vedeţi cum este ţara în care locuiește: dacă este bună sau rea; cum sunt cetăţile în care locuiește: dacă sunt deschise sau întărite; cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el. Fiţi cu inimă și luaţi cu voi roade din ţară” (Numeri 13:17-20). Și au înaintat dinspre sud înspre nord, spre zonele muntoase.

Istoria spune că, după un timp, au trecut printr-un loc numit pârâul Eșcol , și acolo au tăiat o ramură de viță cu un ciorchine de strugure atât de mare încât două iscoade au fost nevoite să-l ducă pe o prăjină. De asemenea, au luat rodii frumoase și smochine. După patruzeci de zile, s-au întors din călătoria de recunoaștere și au vorbit înaintea lui Moise, a lui Aaron și a poporului, arătând fructele pe care le-au adus: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte și miere și iată-i roadele” (Numeri 13:27).

Evenimentul era spectaculos. Primele roade erau dovada unei atestări pozitive. Părea ca o mostră deosebită pe care Dumnezeu ar fi dorit ca ei să o vadă înainte de a intra în țara pe care urmau să o stăpânească. A fost un cadou special, sub forma unui aperitiv, o modalitate de a arăta că dincolo de iubirea Lui nemăsurată, Dumnezeu este atent la cele mai mici detalii și Se ocupă ca totul să fie perfect.

Cu toate acestea, raportul nu era încheiat. În descrierea lui, au scos în evidență puterea oamenilor care locuiau acele pământuri și măreția orașelor lor. Ei au văzut, de asemenea, pe fiii lui Anac, pe care i-au caracterizat ca fiind oameni de mare statură: „Înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste” (Numeri 13:33).

Dilema

Poporul a fost descurajat și fructele au trecut la un nivel secundar. Nu e de mirare că s-au întrebat: „Unde neau adus? Ce facem aici? Să ne întoarcem!”. În mod evident, cei mai mulți oameni din popor s-au temut. Locul le plăcea, dar oamenii care locuiau acolo îi speriau. Răzvrătirea era pe punctul de a începe. Se temeau că, dacă pătrundeau pe acele teritorii, uriașii din acel loc i-ar fi nimicit și ar fi pus capăt istoriei familiilor lor. „Nu vrem să mergem în aceste ținuturi, este un cadou otrăvit!”

În acest context, cârmuirea lui Moise începea să se clatine și oamenii se îndoiau de calitățile lui de lider. La un nivel superior greu de perceput de ei, toți Îl respingeau pe Dumnezeul care îi condusese până în acel moment, incapabili să priceapă modul în care El i-a condus. Pur și simplu se vedeau singuri. După cum spune Pavel: „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14). Nu trecuse multă vreme de când fuseseră martori ai plăgilor, ai minunii Mării Roșii și a nimicirii puternicei armate egiptene. Însă, în ciuda acestor mi nuni, le era frică, pentru că în singurătatea lor aparentă se încredeau doar în ei înșiși.

A trăi prea atașat de acest pământ face ca țărâna de pe jos să-ți intre în ochi și să nu-ți dea voie să vezi intervenția Cerului. Dacă omul Îl sfidează pe Dumnezeu și minimizează sau anulează calitatea spirituală, distorsionează aspectul care îl leagă de El. Se dezvăluie apoi ceea ce Biblia definește a trăi după îndemnurile firii: „Cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești” (Romani 8:5).

Când Moise a menționat răutatea oamenilor care au trăit înainte de potop, el a scos în evidență ceea ce Dumnezeu afirmase: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani” (Geneza 6:3). În acest context, termenul „carne” este un simbol al pământescului și al depărtării de Tatăl. Apostolul Pavel numește „fapte ale cărnii” activitățile efectuate de ființele umane fără Dumnezeu. Sunt acțiuni declanșate de cele mai multe ori de interese proprii, lipsite de modelul divin. În timp ce noi suntem supuși acestor „fapte ale cărnii”, ne aflăm despărțiți și suntem în răzvrătire deschisă cu Dumnezeu.

Cu toate acestea, există o altă opțiune diametral opusă: să trăiești în conformitate cu Duhul Sfânt; și apostolul Pavel o menționează în următoarele cuvinte: „Pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului” (Romani 8:5). A te gândi la lucrurile Duhului înseamnă a-ți pune viața în mâinile lui Dumnezeu la nivelul cel mai de bază al activității de zi cu zi. Dilema între a te gândi la lucrurile firii pământești și a te gândi la lucrurile Duhului afectează fiecare persoană, indiferent că este adult, tânăr sau copil. Nimeni nu este scutit de a lua o decizie: fie suntem cu Isus, fie cu lumea și dorințele ei. Să fii în ambele părți este imposibil.

Smochini și mărăcini

Una dintre promisiunile cele mai emoționante pe care Dumnezeu o oferă este transformarea radicală a poporului Său, dacă Duhul Său locuiește în el; aceasta se aplică, de asemenea, la nivel familial și individual. „Nu este nici un pom bun care să facă roadă rea și nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini” (Luca 6:43, 44).

Procesul mântuirii are o caracteristică importantă: naturalețea. Ca și în natură, trebuie să existe ordine în toate și, prin urmare, numai pomul bun poate face roade bune. Cu toate acestea, există o excepție și Dumnezeu este Cel care o stabilește. Aceasta are loc atunci când intră în acțiune legile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru mântuirea omului. Astfel, minunea este că mărăcinele se va transforma într-un pom bun și va aduce roade bune.

Când eram copil, am experimentat eu însumi ceea ce înseamnă legea naturală a vieții. Fratele meu mai mare, care în acel moment avea aproximativ nouă ani, a îngropat o sămânță de moșmon în curtea noastră. În mod surprinzător, după câteva luni, a răsărit o plantă mică care a crescut până ce s-a transformat într-un copac, din care, ceva timp mai târziu, au început să iasă multe flori care, cu timpul, au devenit fructe. Ne-am bucurat de gustul fructelor, pentru că erau delicioase și dulci. Am fost uimit întotdeauna cum dintr-o sămânță fără valoare a crescut acel minunat pom fructifer. Puterea lui Dumnezeu este admirabilă.

Galateni 5:18 ne oferă o altă viziune asupra realității pe care o pot trăi ființele umane conduse de Duhul Sfânt. Cine sunt cei călăuziți de Duhul? Celor care s-au apropiat de Domnul cu multă vreme în urmă, răspunsul la această întrebare le aduce liniște spirituală. Cu toate acestea, este una dintre întrebările cele mai tulburătoare pe care creștinii și-o pun. Voi fi vrednic ca Dumnezeu să mă numească fiul Său? Uneori, există sentimente care ne îngroapă în singurătate și altele care ne poartă pe aripi spre plinătatea slavei Sale. Uneori atingem cerul cu vârful degetelor și alte ori parcă am făcut un pact cu diavolul.

Apropierea de principiile de viață care guvernează Împărăția lui Dumnezeu cere, mai întâi, îndepărtarea de abordările materialiste și firești cu care ne-am înzestrat noi, oamenii și, pe de altă parte, să cunoști și să experimentezi fundamentele pe care Dumnezeu le oferă copiilor Săi. În mod evident, ambele criterii sunt opuse și se exclud reciproc.

Roada Duhului este doar privilegiul copiilor lui Dumnezeu; fiecare credincios ar trebui să experimenteze bucuria și trăirea ei. Dacă dragostea este ca un diamant, fiecare latură a sa ar însemna calitățile care o formează.

Fructele în familie

Părinții lui Ioan Botezătorul au format o familie specială. Sunt puține persoanele pe care Biblia le elogiază într-un mod așa de distins: „În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, și se chema Elisabeta. Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:5, 6). Cei doi formau o familie exemplară, nu doar înaintea oamenilor, ci, mai presus de toate, înaintea lui Dumnezeu. Nu există nici o îndoială că viețile lor erau strâns legate de Dumnezeu, fără a fi însă pe deplin conștienți de valoarea pe care o aveau în fața ochilor Lui. Duhul Sfânt Își făcea lucrarea iar ei Îl lăsau să lucreze. Așa că, în mod natural, fructul creștea pe măsura credinței pe care Dumnezeu le-o dăduse.

Cât de aproape era Dumnezeu de această familie? Cuvântul Lui spune că El a auzit și a rezolvat problema lor. Deși erau în vârstă, a lucrat în ei minunea de a le dărui fiul pe care atât de mult și-l doreau.

O viață aproape de Dumnezeu este o viață de încredere, de angajament și de apărare a valorilor creștine. Este o viață în care Duhul Sfânt lucrează cu încredere și dăruire. Părinții lui Ioan Botezătorul au alcătuit o familie care a dezvoltat credința și toate atributele adevăratului copil al lui Dumnezeu. Ei au putut transmite valorile pe care Dumnezeu li le-a dat pentru că le trăiau în mod practic în viața lor. Însă, cum poți să-i înveți pe copii dacă nu este prin exemplu? Să fii un exemplu, în dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe și înfrânare va fi o binecuvântare atât pentru cel ce permite ca roada Duhului Sfânt să lucreze în viața lui, cât și pentru cei din jurul lui, pentru că va avea asupra lor o influență sfințitoare.

 

1 Texte bazate pe Numeri 13.

2 Evr., ’eshkol, ciorchine.

 

Întrebări pentru meditație și discuție

  1. În fața dilemei de a te gândi la lucrurile firii pământeşti şi la lucrurile Duhului, ce alegi pentru tine şi familia ta?

  2. Cum poți să te gândeşti la lucrurile Duhului şi să te bucuri de beneficii în viața ta într-un mod practic? Ai experimentat lucrul acesta?
  3. Cum îi poți influența pe ceilalți pentru a beneficia de roada Duhului? Gândeşte-te la exemple practice pentru viața ta de cuplu, de familie, între prieteni şi biserică.

COMENTARIOS

Se reserva el derecho de aprobar, ocultar o excluir comentarios que sean ofensivos y que denigren la imagen de cualquier persona o institución. No se responderán consultas sobre este asunto. Serán aceptados en este espacio solo comentarios relacionados a noticias y artículos y no anuncios comerciales. Por favor, mantenga todos los comentarios respetuosos y corteses con los autores y con otros lectores.

Author Antonio del Pino Millán, Director al Departamentului Familie, Uniunea Adventistă Spaniolă